Cand eram mica mi-am dorit sa pot sa scriu. Ma fascina modul in care oamenii mari faceau niste semne pe hartie care aveau un inteles – unul ascuns mie. Nu mai stiu cati ani aveam, stiu doar ca umpleam foi intregi cu „bucle”. Asa intelegeam eu scrisul. Niste semne, toate la fel, care semanau cu niste bucle. Cand am invatat literele mi-am dat seama ca ce scriam eu erau siruri de e-uri si u-uri mici de mana. Din cand in cand pe foaie mai faceam o pauza ca sa pot incepe un alt sir, mai lung sau mai scurt de e-uri si u-uri. Asa intelegeam eu cuvintele.
Nu imi amintesc nici cand si nici cum am invatat sa scriu. Nici daca m-am bucurat, nici daca scriam bine sau mancam litere. Imi amintesc insa momentul in care mi-am dat seama ca e usor sa scrii o compunere.
Cred ca era vacanta dintre clasa intai si clasa a doua. Avusesem tema de vacanta 20 de compuneri de o pagina, o pagina si jumatate in care sa povestim lucruri pe care le-am vazut in vacanta. Prima zi de scoala. Doamna invatatoare (pe vremea aceea, tovarasa):
- Cristina, unde e caietul tau cu tema de vacanta?
- Acasa, l-am uitat.
- Hm, dar cate compuneri ai scris?
- ...10
- Bine, sa aduci caietul maine.
- Sigur ca da.
Am mers acasa. Nu imi era rusine de minciuna mea. Cand a venit tata i-am spus ce am facut. Nu s-a suparat. Doar mi-a spus ca daca am promis ca aduc caietul a doua zi trebuie sa scriu cele 10 compuneri. Si am inceput. Compunere dupa compunere. Despre vacanta la munte, despre mare, despre satul bunicilor, despre manastirile vizitate, despre sora mea, despre orasul meu si asa mai departe. Imi amintesc foarte bine ca fiecare compunere a avut fix o pagina (minimul necesar) si ca incercam sa fac literele cat mai mari ca sa pot scrie mai putin. Am scris pana tarziu, cu tata alaturi. Pana am terminat. A doua zi am mers victorioasa la scoala. Doamna invatatoare insa nu m-a mai intrebat de caiet...
A venit clasa a patra. Olimpiada de limba si literatura romana, faza judeteana. Tema – descrieti un rasarit de soare. Nu mi-au placut niciodata descrierile asa ca am facut o poveste. Si am luat premiul intai. Am fost foarte surprinsa si mai ales foarte incantata. Un adevarat moment de glorie. Mi-a placut. Asa ca m-am decis – AVEAM SA DEVIN SCRIITOARE.
Si asa a inceput. Scriam compuneri si comentarii din ce in ce mai lungi, mergeam la olimpiade si concursuri, faceam planuri despre cartile pe care urma sa le scriu. Trebuie sa va spun ca am si inceput sa scriu mai multe „carti” (evident, nu am terminat niciuna). Imi amintesc foarte bine prima incercare de a scrie o carte: scriam pe un caiet dictando de 100 de file. Scriam ingrijit, cu creionul ca sa pot sterge ori de cate ori nu imi placea ceva. M-am plictisit repede, mi-a venit o alta idee, am inceput sa scriu pe un alt caiet si tot asa.
In tot acest timp nu mi-am pus niciodata problema de ce scriu. Si nici nu aveam ceva important de a comunica. Stiam un singur lucru, vroiam sa devin scriitoare.
In liceu a palit visul gloriei din scris. Mai ales ca nu ma puteam hotara despre ce sa scriu. As fi scris orice, dar nimic nu parea suficient de bun, de original. Cu riscul de a va plictisi va mai povestesc un moment. Eram la inceputul clasei a zecea, in plina perioada nichita stanescu. Citisem undeva ca nichita era mereu beat cand scria. Asa ca m-am gandit ca as putea sa incerc si eu: sa ma imbat, sa scriu si sa vad daca e ceva deosebit. Asa ca am asteptat momentul prielnic cand parintii au plecat in weekend de acasa. Am baut diverse lucruri din casa, m-am ametit, am luat repede caietul de incercari si am scris pana mi s-a facut somn. Cand m-am trezit am citit ce scrisesem. Am fost dezamagita. Nimic special.
Am continuat insa sa scriu. Fara un motiv si fara o tema anume. Scriu si acum, din cand in cand. Ma ajuta sa imi pun gandurile in ordine. Sau pur si simplu ma amuza. Scriu despre nimic. Nu stiu daca scriu bine sau prost, dar, sincera sa fiu, nici nu conteaza. Pentru mine scrisul e ca un exercitiu placut. O metoda de relaxare. In scris pot spune mai multe lucuri decat intr-o discutie cu cineva. Nu ma influenteaza nimic si nimeni. Pot spune cate prostii vreau, pot sa fiu vesela sau trista, pot sa fiu patetica sau optimista, proasta sau desteapta, pot sa mint sau sa spun adevarul. Scriu pentru ca imi place. Si mi-ar placea sa scriu mai mult :).
PS – tot ce am povestit mai sus e adevarat; in sertarul vechiului meu birou inca mai pastrez foile cu e-uri si u-uri, caietul cu cele 10 compuneri, compunerea premiata in clasa a patra, prima incercare de a scrie o carte, marturiile perioadei nichita si multe, multe alte nimicuri despre care nu v-am povestit.
Se afișează postările cu eticheta scrisul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scrisul. Afișați toate postările
duminică, 4 noiembrie 2007
joi, 1 noiembrie 2007
Asadar
unu, doi, trei, si:
Scrisul este inca un domeniu in care talentul imi lipseste. Sunt insa ordonata si suficient de perseverenta incat sa pot scrie bine chestii de servici - pentru ca asta
este serviciul meu, dupa 6 ani de desenat in facultate, scriu ceea ce "tot nu citeste nimeni".
In general imi place sa scriu. Dar cu un subiect bine precizat, la obiect, deloc artistic. Structurat, documentat, clar, corect. Si, daca stau bine sa ma gandesc, cel mai mult imi place sa scriu pentru a vorbi. Adica cursuri, discursuri, lectii - prelegeri. Pentru ca atunci procesul devine reiterant, se distileaza, se limpezeste. Atentia mea pentru detalii este satisfacuta. Interesul pentru 'imagine' si 'discurs' il depaseste (pe parcurs, intotdeauna) pe cel pentru continut (de la care, in definitiv, pornesc). Iar la urma am confirmarea - sau infirmarea, deh - impactului pe care textul vorbit il produce.
In alta ordine de idei, cand scriu de mana scriu mare si apasat. Atunci cand ma intereseaza ce scriu. Cand scriu sms-uri scriu incet si prost - nici o paguba.
Si am scris scrisori multe si dragi. Si am mai scris texte impreuna cu alti oameni care-mi plac - foarte greu, dar foarte bine.
Si-mi tot vine sa scriu despre ce citesc. Nu este cazul acum.
Scrisul este inca un domeniu in care talentul imi lipseste. Sunt insa ordonata si suficient de perseverenta incat sa pot scrie bine chestii de servici - pentru ca asta
este serviciul meu, dupa 6 ani de desenat in facultate, scriu ceea ce "tot nu citeste nimeni".
In general imi place sa scriu. Dar cu un subiect bine precizat, la obiect, deloc artistic. Structurat, documentat, clar, corect. Si, daca stau bine sa ma gandesc, cel mai mult imi place sa scriu pentru a vorbi. Adica cursuri, discursuri, lectii - prelegeri. Pentru ca atunci procesul devine reiterant, se distileaza, se limpezeste. Atentia mea pentru detalii este satisfacuta. Interesul pentru 'imagine' si 'discurs' il depaseste (pe parcurs, intotdeauna) pe cel pentru continut (de la care, in definitiv, pornesc). Iar la urma am confirmarea - sau infirmarea, deh - impactului pe care textul vorbit il produce.
In alta ordine de idei, cand scriu de mana scriu mare si apasat. Atunci cand ma intereseaza ce scriu. Cand scriu sms-uri scriu incet si prost - nici o paguba.
Si am scris scrisori multe si dragi. Si am mai scris texte impreuna cu alti oameni care-mi plac - foarte greu, dar foarte bine.
Si-mi tot vine sa scriu despre ce citesc. Nu este cazul acum.
miercuri, 31 octombrie 2007
Scriu
Este in natura oricarui copil sa se joace (copilul jucator :)). Cand eram mic ma jucam de-a hotii si vardistii, fatea, ratele si vanatorii, tara tara vrem ostasi, taca, gropita, leapsa, cu cornete si mai ales cu mingea: diri diri, baraj, fotbal (cand ne strangeam suficienti). Ma mai jucam nu te supara frate, dacii si romanii, remi si 66 (cu bunica mea), sah (cu tata si mai tarziu cu Columb – alias Pif).
Pentru mine scrisul intra in aceiasi categorie, a jocului. E ca un puzzle care trebuie rezolvat: am o idee, un sentiment, o impresie si de obicei e realmente dificil sa o scriu. In acest sens scrisul e ca o descoperire: ideea se transforma, poate deveni chiar opusul ei, capata contur. De multe ori cand incep sa scriu habar n-am unde voi ajunge (cam ca acum), ce o sa iasa si cum va arata ideea mea la final.
Mi-a placut intotdeauna sa copiez la examene. Chiar daca am invatat, prefer sa copiez. Imi place sa scriu atunci, e bucuria unui lucru interzis, e dovada ca sunt bun si nu ma prinde nimeni. Nu stiu de ce, dar pentru mine copiatul e mai important decat dovada ca am invatat bine si ca ma duce capul.
In acelasi timp scrisul este ceva dificil. Pentru ca nu intodeauna imi place sa scriu, pentru ca mi-e lene, pentru ca nu imi place ce iese. In general nu sunt multumit de rezultat. Ba mai mult, ma enerveaza la culme ca nu am talent. Ca mintea mea nu poate sa scoata texte care sa te prinda. Sunt in concurenta cu toti cei care scriu mai bine ca mine si asta ma impiedica sa fiu multumit. Cui ii place sa faca ceva la care nu e bun? Unde mai pui ca oamenii ma judeca dupa ce scriu, si s-ar putea sa nu ma gaseasca atat de inteligent pe cat incerc eu sa par.
Ajungem la alt motiv: nevoia de audienta. Scriu ca sa fiu citit. Ca sa impresionez, sa sochez sau sa ma remarc. Vreau sa atrag atentia, vreau ca oamenii sa ma ia in considerare. Sa ma placa. Scriu pentru Ego.
Sunt un activist: sustin cauze. Activ. Scrisul imi da iluzia ca influentez parerea oamenilor care ma citesc despre, de pilda, pistele de bicicleta. Am un scop clar si scrisul e un instrument in acest sens.
Imi place sa scriu liste cu ce sa iau la mine in vacanta si liste cu ce sa cumpar de la Mega, Krfur sau Cora. Imi place sa scriu despre politica, sa comentez pe blog-urile altora sau pe forum-uri si sa scriu oral, ca si cum as vorbi. De fapt ma enerveaza ca nu pot scrie asa de repede cum vin gandurile; pierd prea mult asa.
Imi place sa contrazic. Sa dezbat. Sa argumentez. Sa explic. Sa nu fiu de acord.
Pe vremuri imi placea sa scriu la mate si uram sa scriu la fizica.
Nu imi place sa fac descrieri si sa scriu la comanda.
Mi-ar placea sa scriu virusi.
Scriu.
Pentru mine scrisul intra in aceiasi categorie, a jocului. E ca un puzzle care trebuie rezolvat: am o idee, un sentiment, o impresie si de obicei e realmente dificil sa o scriu. In acest sens scrisul e ca o descoperire: ideea se transforma, poate deveni chiar opusul ei, capata contur. De multe ori cand incep sa scriu habar n-am unde voi ajunge (cam ca acum), ce o sa iasa si cum va arata ideea mea la final.
Mi-a placut intotdeauna sa copiez la examene. Chiar daca am invatat, prefer sa copiez. Imi place sa scriu atunci, e bucuria unui lucru interzis, e dovada ca sunt bun si nu ma prinde nimeni. Nu stiu de ce, dar pentru mine copiatul e mai important decat dovada ca am invatat bine si ca ma duce capul.
In acelasi timp scrisul este ceva dificil. Pentru ca nu intodeauna imi place sa scriu, pentru ca mi-e lene, pentru ca nu imi place ce iese. In general nu sunt multumit de rezultat. Ba mai mult, ma enerveaza la culme ca nu am talent. Ca mintea mea nu poate sa scoata texte care sa te prinda. Sunt in concurenta cu toti cei care scriu mai bine ca mine si asta ma impiedica sa fiu multumit. Cui ii place sa faca ceva la care nu e bun? Unde mai pui ca oamenii ma judeca dupa ce scriu, si s-ar putea sa nu ma gaseasca atat de inteligent pe cat incerc eu sa par.
Ajungem la alt motiv: nevoia de audienta. Scriu ca sa fiu citit. Ca sa impresionez, sa sochez sau sa ma remarc. Vreau sa atrag atentia, vreau ca oamenii sa ma ia in considerare. Sa ma placa. Scriu pentru Ego.
Sunt un activist: sustin cauze. Activ. Scrisul imi da iluzia ca influentez parerea oamenilor care ma citesc despre, de pilda, pistele de bicicleta. Am un scop clar si scrisul e un instrument in acest sens.
Imi place sa scriu liste cu ce sa iau la mine in vacanta si liste cu ce sa cumpar de la Mega, Krfur sau Cora. Imi place sa scriu despre politica, sa comentez pe blog-urile altora sau pe forum-uri si sa scriu oral, ca si cum as vorbi. De fapt ma enerveaza ca nu pot scrie asa de repede cum vin gandurile; pierd prea mult asa.
Imi place sa contrazic. Sa dezbat. Sa argumentez. Sa explic. Sa nu fiu de acord.
Pe vremuri imi placea sa scriu la mate si uram sa scriu la fizica.
Nu imi place sa fac descrieri si sa scriu la comanda.
Mi-ar placea sa scriu virusi.
Scriu.
luni, 29 octombrie 2007
Scrieti. Va place? Ce?
28 octombrie 2156
events:blogoteque aniversary
Laptop: ce ti-a placut mai mult la a scrie? si ce nu?
io: Ohoo.. cand scriam eu..nu era cu rss si feed s.. mi-e cam foame..
da lasa ca nu stam acuma..
imi place sa scriu la subiect, mai ales daca e o chestiune de dezbatere, dar si fabulatie, si asta poate mai mult, mai ales la varsta mea..
Laptop: 180
io:trebuia sa-mi amintesti tu..
Laptop: settings/autocomplete/date-time/calc..
io:Gata, gata..Lasa
Asa. Toti scriem, lucruri personale sau tehnice sau de lucru sau simple mesaje. Caci formele de comunicare asemanatoare cu blogu sunt multe, ca de pilda discutia sau mailu sau im .. Am putea spune ca blogu este locul unde se ingemanau discutia libera cu mailu cu reveria cu parerea mea si cu parerea mea pe care nu a vrut s-o auda nimeni. Si omit intentionat din ingemanare jurnalul, intim sau nu, pt ca in cazul de fata nu e o chestiune individuala.
Revenind, uneori imi place sa scriu alteori, nu. Chiar in timpul aceleiasi scrieri, uneori. Incerc sa-mi amintesc ce am scris cu mai mare placere si ce nu. La NU ar fi mai multe, daca te uiti si la scoala si la examene si la alte scrieri fortate sau despre aiureli, dar la DA ..
Intr-o vreme mergeam la cenaclul literar, mai bine zis cerc de creatie literara, la palatul copiilor. Pe vremea lu lu ceasca, in scoala geneala, impreuna cu Radu. Era mai mult un exercitiu de scris si lectura si comentariu etc, dar era f interesant. Uneori as zice ca parca mai interesant era orice faceam extra, adica bantuiam prin palat, mergeam la altii, mergeam in excursii. chestiune de socializare sau poate doar curiozitate. Una peste alta am scris unele chestiuni atunci, neremarcabile cred si pe care orcum nu le mai am. Cu toate astea placerea scrisului venea din mai multe directii: imaginatie, fabulatie, exercitiu de stil sau subiectul care te prinde, povestea in care intri. Ceea ce nu mi-a placut niciodata este viteza scrisului care poate limita debitul si care te poate face sa te gandesti de 2 ori.
Laptop: >start auto levitation on
>start chair autolevit on continuous monologue
io:Caci daca ma gandesc de 2 ori risc sa incep sa corectez sau sa pun in sistem si asta poate fi moartea imaginatiei fulminante care bantuie omul.
Asemanator cu scrisul este si un proiect, cel putin la mine, si se desfasoara tot cam la fel, motiv pt care imi amintesc cu placere de unele proiecte, de ex pr de scoala la urbanism pe care le faceam cu Kiki (cristian craioveanu) si care, text sau nu, ajungeau la o cursivitate si imi placea ca se legau, un ping-pong in completare.
Si totusi, cel mai mult imi place imaginatia...
Adica.. Nu mai te levita asa in fata mea ca ametesc!
Laptop:
io: Adica-mi place cand imi iese sau e o chestie de stare...
Auzi? Daca-ti zice leptop nu tra sa stai naibii in poala mea? ia vino
Laptop:crr, crr
Stai ma!..poate ma musti cu capacu tau..
Laptop:crr, crr
io: torci sau caraie hardu?
Si nu imi mai autocomplit ca nu stii tu ce vreau sa zic io!..Stai asas.d . f..
Laptop:>sending alert:Tuse, Tuse.
Laptop:
>sending automail to nurse
>subject: Biosignal alert
>Nurse, please cut the eroticIM and watch the monitor
>life support sistem unstable
>'old fart' not in the levitation chair
..
events:blogoteque aniversary
Laptop: ce ti-a placut mai mult la a scrie? si ce nu?
io: Ohoo.. cand scriam eu..nu era cu rss si feed s.. mi-e cam foame..
da lasa ca nu stam acuma..
imi place sa scriu la subiect, mai ales daca e o chestiune de dezbatere, dar si fabulatie, si asta poate mai mult, mai ales la varsta mea..
Laptop: 180
io:trebuia sa-mi amintesti tu..
Laptop: settings/autocomplete/date-time/calc..
io:Gata, gata..Lasa
Asa. Toti scriem, lucruri personale sau tehnice sau de lucru sau simple mesaje. Caci formele de comunicare asemanatoare cu blogu sunt multe, ca de pilda discutia sau mailu sau im .. Am putea spune ca blogu este locul unde se ingemanau discutia libera cu mailu cu reveria cu parerea mea si cu parerea mea pe care nu a vrut s-o auda nimeni. Si omit intentionat din ingemanare jurnalul, intim sau nu, pt ca in cazul de fata nu e o chestiune individuala.
Revenind, uneori imi place sa scriu alteori, nu. Chiar in timpul aceleiasi scrieri, uneori. Incerc sa-mi amintesc ce am scris cu mai mare placere si ce nu. La NU ar fi mai multe, daca te uiti si la scoala si la examene si la alte scrieri fortate sau despre aiureli, dar la DA ..
Intr-o vreme mergeam la cenaclul literar, mai bine zis cerc de creatie literara, la palatul copiilor. Pe vremea lu lu ceasca, in scoala geneala, impreuna cu Radu. Era mai mult un exercitiu de scris si lectura si comentariu etc, dar era f interesant. Uneori as zice ca parca mai interesant era orice faceam extra, adica bantuiam prin palat, mergeam la altii, mergeam in excursii. chestiune de socializare sau poate doar curiozitate. Una peste alta am scris unele chestiuni atunci, neremarcabile cred si pe care orcum nu le mai am. Cu toate astea placerea scrisului venea din mai multe directii: imaginatie, fabulatie, exercitiu de stil sau subiectul care te prinde, povestea in care intri. Ceea ce nu mi-a placut niciodata este viteza scrisului care poate limita debitul si care te poate face sa te gandesti de 2 ori.
Laptop: >start auto levitation on
>start chair autolevit on continuous monologue
io:Caci daca ma gandesc de 2 ori risc sa incep sa corectez sau sa pun in sistem si asta poate fi moartea imaginatiei fulminante care bantuie omul.
Asemanator cu scrisul este si un proiect, cel putin la mine, si se desfasoara tot cam la fel, motiv pt care imi amintesc cu placere de unele proiecte, de ex pr de scoala la urbanism pe care le faceam cu Kiki (cristian craioveanu) si care, text sau nu, ajungeau la o cursivitate si imi placea ca se legau, un ping-pong in completare.
Si totusi, cel mai mult imi place imaginatia...
Adica.. Nu mai te levita asa in fata mea ca ametesc!
Laptop:
io: Adica-mi place cand imi iese sau e o chestie de stare...
Auzi? Daca-ti zice leptop nu tra sa stai naibii in poala mea? ia vino
Laptop:crr, crr
Stai ma!..poate ma musti cu capacu tau..
Laptop:crr, crr
io: torci sau caraie hardu?
Si nu imi mai autocomplit ca nu stii tu ce vreau sa zic io!..Stai asas.d . f..
Laptop:>sending alert:Tuse, Tuse.
Laptop:
>sending automail to nurse
>subject: Biosignal alert
>Nurse, please cut the eroticIM and watch the monitor
>life support sistem unstable
>'old fart' not in the levitation chair
..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
